Blog de Casă: Cum a fugit Lewandowski din Spania. 'Într-o zi, n-a mai venit la antrenament!'
A fost transferat fără ca antrenorul să știe. A considerat că l-au ”lucrat” la contract și, supărat, s-a întors în Polonia. A salvat echipa de la retrogradare, dar angajamentul nu i-a mai fost prelungit: Grzegorz
Cătălin Oprișan
Să fim clari din startul începuturilor, vorba imenșilor de la ”Divertis”, făuritori de umor adevărat: da, e polonez, da, a evoluat în Spania, da, a prins echipa națională, da, a cochetat cu FC Barcelona, da, se intitulează Lewandowski, dar, cu toate acestea, nu e Robert, ci Grzegorz, fotbalist cu o poveste de film, cel puțin în perioada în care a jucat în Primera Division.
După 1990, când comunismul a căzut în multe dintre țările europene, impresarii din iste locuri au dat sfară-n țară că-l dețin pe noul Maradona. Câteva imagini pe o casetă video și, gata, fotbaliștii erau transferați în marile campionate. La CD Logroñes, grupare din prima ligă spaniolă, antrenor e argentinianul Carlos Airmar. ”A fost o rușine. Mi l-au băgat în lot fără ca eu să știu. Apoi mi-am dat seeama că e super băiat! Corect, a marcat un singur gol la noi, dar asta pentru că ajungeam destul de greu la poartă. Din păcate, nu s-a adaptat, poate și pentru faptul că am comunicat, mereu, numai prin semne!”.
Descrierea ”transferului” primului Lewandowski pe pământ iberic. În vârstă de 24 de ani, Grzegorz începuse la Gwardia Koszalin, apoi trecuse la Wisla. În vara lui 1993, după vreo 125 de meciuri la Cracovia, ajunsese pe ”Las Gaunas”, fără ca antrenorul să-l știe.
Trupa n-avea jucători răi în acel moment, 1993-1994. Salenko, cel care, în vara anului următor, avea să le marcheze camerunezilor cinci bucăți la mondialul american, jucând pentru Rusia. Poyatos, cel care avea să prindă câteva sezoane bune sau chiar Lopetegui, venit după Real Madrid, înainte de a ajunge la FC Barcelona.
”Din păcate, nu pricepeam limba. Totul era numai prin semne. Colegii de echipă mă ajutau să înțeleg, mai cu o engleză, mai cu bucăți de italiană, însă era foarte greu”.
Iubea când antrenorul îi ”alinta” cu un pumn în piept!
Atacantul cu o forță fizică de invidiat își aducea aminte că iubea faptul că tehnicianul Carlos Aimar îi ”lovea” înainte de meciuri. ”Ne dădea, așa, cu pumnul în capul pieptului, ceva de genul <<Haideți, că puteți!>>. Când am devenit antrenor, așa îi încurajam și eu pe fotbaliștii mei!”. Semnase pe 3.300 de dolari pe lună, plus casă și mașină. ”Nu știu ce a fost cu mine. Am luat stiloul, am iscălit, apoi m-am gândit că m-am grăbit, că negoicerile ar fi putut să iasă mult mai bine pentru mine. Așa că m-am supărat!”
Și-a ras mustața și a devenit antrenor
”Într-o zi, n-a mai venit la antrenament!”, rememora fostul coleg Jose Ignacio. ”Noi toți eram acolo, el, nu!”. Oamenii știau că e profesionist, că jucase o mână de meciuri și la echipa națională, ce era cu el?. Președintele Marcos Eguizabal a ieșit în presă și a început să-l amenințe cu sancționări, cu suspendări. ”Am fost tras pe sfoară de un impresar. Nu toate lucrurile erau clare, în contract, între mine și club. Tânăr, fără experiență în lumea mare a fotbalului, m-am bucurat că prinsesem un contract la o echipă din Primera Division. Dar lucrurile nu stăteau chiar așa!”. La discuțiile din vestiar a aflat că putea cere mult mai mult. Sau, cel puțin, mult mai multe. ”M-am dus la președinte, l-am întrebat despre costurile biletelor de avion, l-am întrebat despre mesele de la restaurant”. Nu-și mai aduce aminte ce însemnau, în bani, aceste lucruri, doar știe că și-a spus doleanțele. Eguizabal a așteptat să vadă dacă CD Logroñes scapă, a scăpat, de pe ultimul loc neretrogradabil, apoi i-a făcut vânt, pe scări, polonezului. Stătuse în La Rioja doar șase luni, cu mustața sa uriașă și cu părul ”cuib de cuc”. ”În ciudat problemelor pe care le-a avut cu limba, era un tip vesel tot timpul, pe care te puteai baza”, povestea și Juan Carlos Mandia.
Ar fi vrut să-și prelungească angajamentul cu echipa, dar președintele stătea la pândă, iar Aimar n-a mai rămas pe banca tehnică. ”Am amintiri frumoase de la Logroño și din Spania. Îmi este ciudă doar că m-am accidentat înaintea Jocurilor Olimpice din 1992 și nu am putut fi la Barcelona”. Polonia a terminat atunci pe locul secund, fiind învinsă de Spania, prin golurile lui Kiko și Abelardo, cu o trupă din care făceau parte, printre alții, Ferrer, Solozabal, Guardiola, Luis Enrique ori Alfonso, cu Amavisca, Manjarin sau Cañizares rezerve.
”Cu Robert nu am vorbit niciodată în particular, dar am evoluat contra sa, prin 2007, la o partidă LKS Lomza împotriva lui Znicz Pruszkow, trupa lui. Logic că e mult mai mare ca mine, dar eu am fost pionier”, glumește celălalt Lewandowski, antrenorul ajuns la 53 de ani.
Sursa: ”Marca”