Blog de Casă: ESCADRILA ALBĂ. 10.000 de suflete salvate de 15 fete cu aripi! Cel mai frumos lucru ce ni s-a întâmplat!

Din 1941 până la 23 august 1944, 15 suflete infinite au cărat răniții români și germani, de pe fronturile celui de-al Doilea Război Mondial către spitalele de campanie. Singure la manșă, fără ajutorul avioanelor de vânătoare, fără niciun incident. Absolvente de ASE, de Litere, de Filozofie, cu mii de ore de zbor fiecare. După 1945, comuniștii le-au prigonit, surghiunindu-le în temnițele lor negre. ”Răsplata” pentru că se înălțau și aterizau purtând o cocardă tricoloră în dreptul inimii: Maria, Stela, Victoria, Eliza, Smaranda, Nadia...

Cătălin Oprișan

Motto: ”Ingrata patria, ne ossa quidem mea habebis” (”Patrie nerecunoscătoare, nu vei avea nici măcar oasele mele”) – Publius Cornelius Scipio Africanus Major (236 – 183 î.e.n.)

Mariana trăise, din pruncie, printre cărți, tablouri și un infinit de alte obiecte de artă. Trăsese pentru prima oară aer în piept la Viena, la mijloc de martie, 1912. Tată îi era George Știrbei, fost Ministru de Răsboiu. Unchiul se intitula George Valentin – Bibescu, fondatorul Automobil Clubului Român, în 1904, un tip ”fiert” pe avioane, părintele Aeroportului ”Băneasa”. Pe verișor îl striga ”Bâzu”. Constantin Cantacuzino, cel mai mare aviator al nostru din toate timpurile. ”Domnișoara Știrbei, prințesă”, așa cum se prezentase, bătea-n 28 de primăveri. Trasă toată la alb, ședea în fața comandorului Gheorghe Jienescu, subsecretarul de stat al Aerului. Venise să vază ce s-a făcut cu al ei Memoriu.

Cu ceva vreme în urmă, la un raid desupra Suediei și Finlandei, îi venise ideea. Printre ghețuri zburau fetele de la ”Lotta Svärd”, formațiune de avioane sanitare destinate transportului răniților. ”Războiul de iarnă” sau ”Ruso – finlandez” mușca, deja, din Europa, iar prințesa, membră a Comitetului Central al Crucii Roșii din România, s-a gândit să aducă așa ceva și la noi. În aer se simțea miros de praf de pușcă, Germania nazistă se pregătea să atace întreg ”Bătrânul Continent”, așa că domnul Jienescu a privit-o în ochi și a semnat: pe 25 iunie 1940 se năștea ”Escadrila Albă”, cel mai frumos și mai pur lucru ce i s-a întâmplat acestui popor vreme de 2.000 de ani.

L-a început i-au zis ”Escadrila Sanitară”. Nadia Russo, Mariana Drăgescu și Virgina Thomas au sosit primele. Apoi a strigat ”Prezent!” și Virginia Duțescu. La comandă era cpt. av. Gheorghe Valvarie, iar sediul se afla la aerodromul ”Băneasa”. Primiseră grad de sublocotenent, plecau acasă cu soldă și purtau uniformă militară, pentru a nu fi considerate spioane în caz de capturare, deși erau declarate necombatante, iar zborurile aveau caracter umanitar.

Nadia se apropia de 40 de primăveri. Din Tver-ul rusesc fugise-n Basarabia și, de aici, în ’35, la București. Al nouălea brevet de aviatoare. Mare iubitoare de pictură. Mariana Drăgescu avea să facă războiul din prima până în ultima zi! Doamne, ce femeie, ce curaj la 27 de ani! Lupta și contra rușilor, și contra nemților. Pe Virginia Thomas o alintau ”Tommy”. Trup de nimfă, fostă stewardesă la ”LARES”. Naviga ușor pe cărările dintre limbile lui Göethe, Voltaire ori Shakespeare. Virginia Duțescu era îndrăgostită de manșă. Considera avionul cel mai bun prieten al său, fiind singura care știa să efectueze zbor pe spate...

Un italian le-a botezat!

La început, nimeni nu credea în ele. Așa că au primit două ”Monospar”-uri ST-25 Universal, ce aparținuseră prințului Nicolae. Aveau să fie pierdute, ambele, în două incidente aviatice grave, în 1940 și în 1941. A venit dotarea cu 10 bucăți de tip ”RWD-13”, dintre care trei cu echipament sanitar. Acestea puteau transporta, în afară de pilot, o tragă și încă o persoană, rănit sau infirmier.

Le-au dat o bidinea pe alb, cu însemn de cruce roșie, asemănător celor de pe ambulanțe. Curzio Malaparte, jurnalist italian, vine în documentare pe Frontul de Răsărit. Vede avioanele, vede fetele, le botează “Escadrila Albă” și așa le rămâne numele! Victoria Pokol sosește și ea. Se înscrie voluntară, aducând de acasă avionul personal Bücker Bü 121 ”Jungmann”.

Iste domnișoare au avut, de la început, obiceiuri de eroine. Li s-a spus că nu vor fi susținute de avioane de vânătoare. ”Ok, vom zbura la 50 de metri”, au replicat. Inamicul nu cobora acolo, dar le ataca de la sol. Atunci, în august 1941, au decis să le vopsească-n camuflaj, dar crucile au rămas în cercuri albe.

Pe 22 iunie 1941, România intră în luptele celui de-al Doilea Război Mondial. Nu mai e timp de experimente. Fetele (cărora li s-a alăturat Ioana (Bica) Grădinescu, infirmieră voluntară, sunt conduse de Nicolae Popescu ”Roată”. Scot de pe front 200 de răniți numai în primele zile. De la Bălți, de la Arciz, de la Chișinău, de la Basarabeasca, de la Hâncești, de la Românești. Pe 21 august sunt la Tighina. În Bătălia Odessei fac, fiecare, zilnic, câte patru zboruri diferite! Virginia Duțescu rezistă, stersul o învinge. Plânge și renunță. Între 22 iunie și 31 decembrie 1941 ”Escadrila Albă” evacuează 5.249 de răniți.

Virginia Duțescu a fost condamnată, după 1945, la trei ani de închisoare la Mislea...

Smaranda Brăescu apare ca pilot voluntar. Despre ”Măndița” se scriseseră, deja, fluvii de rânduri. Deținea recordul mondial la saltul cu parașuta, venea la aerodrom trasă la port popular, iubea până la lacrimi România. Germanii le pun pe coperta revistei ”Hamburger Illustrierte”. Se înscriu la Școala de Infirmiere Voluntare de la Spitalul Militar ”Regina Elisabeta”. La Stalingrad, cea mai mare bătălie a omenirii, de urgie. Șase-șapte zboruri pe zi! În două săptămâni, în noiembrie 1942, fetele salvează 250 de vieți. Russo, Drăgulescu și Thomas sunt decorate cu Ordinul Crucea Reginei Maria.

”În 1941 am plecat pe front, cu transportul răniților, unul grav, culcat pe targă și unul rănit mai ușor, pe scaunul din spatele pilotului. Terenurile care nu erau terenuri, casa care nu era casă, era cort, viață de soldat, zbor la rasul ierbii fără parașută, nici armă nu aveam, că nu eram combatanți. Zilnic făceam șase-șapte drumuri. Uneori aveam pe scaunul din spatele meu o infirmieră, Ioana Grădinescu, sau pe sanitarul nostru, Ernest”.

”1942 – front. Comandant era de data asta comandorul Popovici, un om și un pilot minunat. Avioanele nu mai sunt albe. S-au camuflat și sunt de o culoare maro-verzuie. Suntem o Escadrilă de Transport Ușor din Grupul Aerotransport Militar. Suntem la 2.000 de kilometri de casă. Facem tot șase – șapte transporturi pe zi. Stăm în corturi. Noaptea, peste ele trec huruind avioane de bombardament. Ale cui sunt? În ce direcție merg? Nu știm… Seara, din cer cad parașutele luminoase, dar cel mai impresionante sunt stelele, imense, cum nu am văzut nicăeri, iar noi suntem niște gângănii mici, nu ne vede, nu ne știe nimeni. Din iarna 1942 sunt în concediu medical, mereu prelungit. Mă sufoc noaptea, ceva nervos, și stelele de pe terasa mea din Bucureşti nu sunt mari, sunt tot mici. Demisionez…”

(Nadia Ruso, înregistrare de Eleonora Cofas, Muzeul de Istorie București, 1981)

Se merge pe aerodromul din Simferopol, în Crimeea. ”Inima” escadrilei, Nadia Russo, e nevoită să rămână la sol, din motive de sănătate. Se trece și la misiuni de recunoaștere, nu numai la cele de salvare. Sovieticii contraatacă, iar Crimeea nu mai este sigură. Se revine în țară. Fetele sunt iubite peste tot. Regizorul Ion Sava face un film, o coproducție româno-italiană, intitulată ”Squadriglia blanca”, cu actorii Claudio Gora, Nadia Gray (n. a. – faimoasă pentru că va juca în ”La Dolce Vita” a maestrului Fellini), Mariela Lotti (n. a. – cea care avea să se iubească, ani de zile, cu Regele Mihai I), Lucia Sturdza-Bulandra ori Marcel Anghelescu.

Lăsate la sol după 23 august

Însă 1944 nu e un an bun. Aprile le găsește la Bacău. După 23 august sunt plimbate de colo-colo: Călărași, Băneasa, Mărculești. Pe 25 august 1944, ”Escadrila Albă” își încetează, efectiv, activitatea, noul regim neputând trece cu vederea faptul că avioanele conduse de zeițele noastre salvaseră mii de ofițeri germani...

”În baraca spitalului din apropierea satului Severinovka, câţiva medici extenuaţi dădeau primul ajutor răniţilor aduşi din bătălie. În jurul barăcii erau aşezate pe sol zeci de brancarde cu răniţi, unii care mai trăiau, alţii muribunzi, unii morţi. În jurul lor, roiuri de muşte şi toţi cereau apă. Dintre aceştia, medicii alegeau pe cei mai grav care puteau fi salvaţi, ca să-i îmbarcăm în avioane. În apropierea acestui câmp se zărea un cimitir improvizat”.

(Mariana Drăgescu, interviu realizat de Octavian Silvestru, 1993)

După 1945, sunt șterse de peste tot. Ajung în închisoare, batjocorite ori deportate. Fetelor cu aripi li se confiscă până și aerul pe care-l respirau. Unele au puterea să pornească de la capăt, altele vând din casă pentru a putea trăi. Și copiii lor sunt prigoniți. ”Escadrila Albă”, unitatea Forțelor Aeriene Regale Române, cea care nu suferise niciun eșec pe front, cea care salvase 10.000 de vieți, nu mai putea fi pomenită pe nicăieri.

”Te cutremuri încă, după atâtea zeci de ani, la aflarea riscurilor pe care le-au luat și îndurărilor fizice pe care le-au suportat pe frontul îndepărtat din Kuban sau deasupra infernului de la Stalingrad. Citiți aceste povestiri atât de vii, pe care autorul a avut inteligența și delicatețea să le redea în chiar cuvintele venerabilei eroine. Scene de pomină ca acea aterizare forțată în spatele frontului, în câmp, în stepă, cu riscul apariției unor partizani...Femeie-pilot încercând disperată să repare singură avaria când apare, ca un deux ex machina, automobilul unui ofițer de artilerie care o ajută să repare motorul pentru a decola din nou înainte de noapte! Și câte altele, sub ploi, ninsori, viscole. Te minunezi!”

(Neagu Djuvara, în prefața cărții ”Escadrila Albă. O istorie subiectivă”, Daniel Focșa)

NADIA ”NADEJA” RUSSO!

Prezent! Urcată la ceruri pe 22 ianuarie 1988, la București. Activă în Escadrilă până în 1943. Condamnată, în 1953, de către comuniști, în urma unor acuzații nefondate de spionaj, la șapte ani de închisoare, din care a executat șase. Deportată în Bărăgan, la Lățești. Avea să lucreze, ulterior, la o fabrică de ambalaje, unde făcea lădițe pentru fructe, dar insuficient pentru a beneficia de pensie. 1.500 de ore de zbor pentru România.

MARIE-ANA-AURELIA (MARIANA) DRĂGESCU!

Prezent! Urcată la ceruri pe 24 martie 2013, la București. A transportat, singură, în timpul războiului, 1.500 de răniți. În 1955, comuniștii au dat-o afară din aviație. Ca să-și câștige traiul, a lucrat, până în 1967, ca dactilografă, la o policlinică. Da, cruntă ironie, nu-i așa, ea care salvase zeci de lumi...După 1989, la împlinirea a 100 de ani, în 2012, a fost avansată la gradul de comandor (r).

VIRGINIA ”TOMMY” THOMAS!

Prezent! Urcată la ceruri pe 10 noiembrie 1996, în Marea Britanie. A transportat, în ”Escadrila Albă”, 625 de răniți. După destrămarea acesteia, a continuat să aibă grijă de muribunzi, pe care-i ducea cu automobilul proprietate personală! În 1945 a început să simtă cum niște ochi ciudați se uitau dușmănos la ea. S-a căsătorit cu un ofițer englez și a emigrat la Berlin. De aici, în Regatul Unit. Prin anii ’80, avea să fie căutată și găsită de Stela Huțan Palade, într-un sanatoriu, fostă proprietatea a părinților săi. Nu mai știa aproape deloc românește și, ușor, părea puțin plecată de pe astă lume...

Cărțile de istorie nu ”scapă” niciun cuvânt despre eroinele noastre

VIRGINIA DUȚESCU!

Prezent! Urcată la ceruri în 1980. Un adevărat as al aviației. În 1948, comuniștii au închis-o în Lagărul de la Mislea, Prahova, deoarece fostul ei soț, căpitanul aviator Constantin ”Coty” Abeles, fugise cu un avion în Turcia, dar și pentru că dorise să ia legătura cu Rezistența anticomunistă din Făgăraș. Eliberată în 1954, urmărită de Securitate până în 1959. După unele surse, ar fi decedat în 1970.

Decorată cu Ordinul ”Virtutea Aeronautică” de război cu spade, clasa ”Crucea de aur” (27 septembrie 1941), ”pentrucă dela începutul campaniei, pe orice vreme și în orice condițiuni, de multe ori expuse la proiectilele inamice, au evacuat, pe calea aerului, răniții gravi din primele linii în zona interioară, salvând vieți scumpe. Activitatea lor s’a exercitat și în folosul aliaților noștri”.

IRINA CIOC ”BURNAIA”!

Prezent! Urcată la ceruri în 1997, la Geneva. Avocată în baroul Ilfov. Prima femeie de la noi din țară care a trecut munții la bordul unui avion. Botezată ”Amelia Earhart de România”. A activat atât în ”Escadrila Albă” cât și în ”Escadrila Bugului”. Urmărită de comuniști, a reușit să fugă, în 1948, în Elveția, unde s-a stabilit.

MARINA ȘTIRBEI!

Prezent! Urcată la ceruri pe 15 iulie 2001, la Bouloc. Este fondatoarea ”Escadrilei Albe”, supranumită ”Prințesa aviației românești”. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a creat, la moșia de la Dărmănești, un fel de spital, pentru a avea grijă de răniți.

În 1948, soțul său, Constantin Basarab Brâncoveanu este arestat. Martei i se confiscă superbul avion ”ICAR”, plus toate bunurile deținute. Rămasă cu cei doi băieți - Mihai și Constantin – e nevoită să vândă ceea ce ascunsese de comuniști, pentru a putea supraviețui. Martha Bibescu o ajută să fugă din România în 1964, în Anglia. De aici se ascunde în Franța, unde se și stabilește definitiv.

VICTORIA POKOL!

Prezent! Urcată la ceruri în 1950. Prima femeie-pilot din istoria noastră care a obținut brevetul pentru acrobație aeriană acordat de statul francez în 1935. Zbura cu avionul personal. Prigonită de comuniști (n. a. - între 1936 și 1941 fusese funcționară la Legația Germaniei din București), avea să se stingă, grav bolnavă, la numai 47 de ani...

SMARANDA BRAESCU!

Prezent! Urcată la ceruri pe 2 februarie 1948, la Cluj. Efectuează misiuni de recunoaștere, pentru ”Escadrila Albă”, în vara lui 1943. În 1946, în noiembrie, când comuniștii falsifică, grosolan, alegerile, scrie un memoriu către Comisia Aliată de Control. Crede că americanii o vor asculta, dar aceștia predau depeșa direct bolșevicilor! Începe prigoana. E acuzată că face parte și din ”Sumanele Negre”. Luptă, cu arma în mână, prin munți, în Rezistență. Se îmbolnăvește grav. Cancer la sân. E operată, la lumânării, de un suflet uriaș, profesorul Ion I. Gheorghiu. Ultimii trei ani din viață sunt un adevărat calvar. E înmormântată, la Cluj, sub un nume fals, Maria Popescu. Peste ani, prin 1977, osemintele îi sunt strămutate. N-are mormânt sigur. Simbolul României este, și azi, suspendat în eternitate...

VICTORIA COMȘA!

Prezent! Urcată la ceruri în urma accidentului aviatic din 21 iulie 1940, de la Băneasa! Licențiată a Acedemiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale. ”Monospar”-ul St-25 nr. 1 nu le-a mai ascultat... A decedat la doar 30 de ani...

MARIA ADAM!

Prezent! Urcată la ceruri în urma accidentului aviatic din 21 iulie 1940, de la Băneasa! A absolvit Școala Civilă de Aviație Sportivă a CFR din Giulești. Se afla la manșa avionului când a acesta a căzut la Băneasa! 31 de ani!

JANA (JEANA) ILIESCU!

Prezent! Urcată la ceruri în urma accidentului aviatic din 21 iulie 1940, de la Băneasa! Ca și Victoria Comșa, licențiată a Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale. 28 de ani.

MARIA VOITEC!

Prezent! Urcată la ceruri în urma accidentului aviatic din 21 iulie 1940, de la Băneasa! Dorința ei a fost să devină pilot de linie. Era licențiată a Facultății de Litere și Filozofie a Universității București. Decedată la 25 de ani.

ELIZA VULCU!

Prezent! Urcată la ceruri în 1998. A absolvit Școala de Pilotaj din Cluj. A lucrat ca pilot de legătură. În 1946 a demisionat din aviație, în urma unor presiuni. S-a căsătorit și s-a stabilit în Maramureș.

MARIA NICOLAE!

Prezent! Urcată la ceruri în 1988. A demisionat din aviație imediat după dispariția ”Escadrilei Albe”. A început să fie urmărită de Securitate. În 1953, a fost condamnată în același fals proces de spionaj ca și Nadia Russo. A primit 10 ani de închisoare. Unii spun că nu a mai ieșit, niciodată, de acolo, alții că s-a chinuit până în 1988...

STELA HUȚAN PALADE!

Prezent! Urcată la ceruri pe 15 august 2010, la București. Cea mai tânără membră a ”Escadrilei Albe”, nu avea 20 de ani la primul zbor. Considerată a fi sufletul trupei. După cel de-al Doilea Război Mondial s-a căsătorit cu căpitanul Petre Palade. A lucrat 32 de ani la Societatea ”Telefon” din București. A găsit mormântul Elenei Caragiani din Cimitirul ”Bellu” (n. a. – prima aviatoare femeie din România), amplasându-i o elice cu fotografia acesteia, ca simbol funerar. De asemenea, s-a ocupat ca rămășițele colegelor sale (Maria Adam, Jana Iliescu, Maria Voitec și Victoria Comșa), dimpreună cu cele ale instructorului Nicolae Evghenovici, dispăruți în accidentul de la Băneasa, din iulie 1940, să se odihnească într-un osuar, la Cimitirul Militar ”Ghencea”. De asemenea, s-a îngrijit ca o stradă din București să poarte numele Smarandei Brăescu, pe carte o iubise atât de mult...

Târziu, când zăpezile sunt albastre, moșnegi cu bărbi mari și albe, scăpați din tranșeele Primului Război Mondial, povesteau cum tovarășii lor de luptă cădeau chiar lângă ei, cu arma în mână. Dar niciunul nu era mort în sânul companiei. A doua zi, la apelul pe unitate, pentru fiecare camarad trecut la cele sfinte se striga, din toți bojocii, un ”Prezent!” care să fie auzit până sus, acolo unde se avântă vulturii cei pleșuvi...

Surse: ”Historia”, ”Enciclopedia identității românești. Personalități”, ”Escadrila Albă. O istorie subiectivă”, Daniel Focșa

CASA PARIURILOR

Blog de Casă: ESCADRILA ALBĂ. 10.000 de suflete salvate de 15 fete cu aripi! Cel mai frumos lucru ce ni s-a întâmplat!