Blog de Casă: Fotbalul din Mlaștini: 120 de terenuri mari la un loc!!!

Imaginea circulă pe rețelele de socializare. O fotografie aeriană a unei suprafețe întinse și o explicație foto scurtă: ”Hackney Marshes, 1962, fotbal pe 111 terenuri, în același timp!”. E una dintre acele informații pe care trebuie să le verifici nu de trei, ci de 100 de ori, pentru că e greu de crezut așa ceva. Poate s-a mai adăugat, aiurea, un ”1”, poate autorul n-a știut să numere exact. Dar e purul adevăr!!!

Râul Lea curge prin sud-estul Angliei. La Hackney, dă naștere mlaștinilor, pe care oamenii au încercat să le asaneze încă din cele mai vechi timpuri. Pe la 1770 au apărut și canale artificiale, iar o mare cantitate de moloz, provenită de la clădirile transformate în ruinuri de către atacurile aviației germane, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost aruncată aici, crescând nivelul solului.

Johnnie Walker (nu, nu vă gândiți la ”acel” Johnnie Walker, e numai o potriveală de nume!) e un fel de ghid al locului. ”Am venit aici prima oară prin 1948, după terminarea urgiei. Avea 15-16 ani, am jucat cu o echipă ce se numea Islington Queens. Nu era cunoscută nici ea, nici locul, dar oamenii transformaseră mare pare din mlaștină și se apucaseră de... ridicat terenuri de fotbal”. 

Suprafața era imensă, așa că lângă un spațiu de joc apărea altul, lângă el, altul, și așa mai departe. ”Aici a fost începutul fotbalului de duminică”, spune, cu mândrie, Walker, devenit, între timp, președintele celor de la Hackney & Leyton. ”Se juca rapid, mult mai rapid ca acum, cu schimbări de reguli, cu ghete ca vai de mama lor și cu o minge Mickey Mouse, de copilași. Golurile spectaculoase erau o raritate, dar se alerga mult”. Curând, pentru că amatorii de fotbal începuses să afle despre loc, au apărut rezervările. Londra încerca să-și revină, oamenii se reîntorceau la normal, la bucurie. ”Pe vremuri, luai autobuzul către Hackney Wick”, adaugă Walker.

În punctul maxim, datele-s greu de crezut și de acceptat. Pe la 1963, existau 120 de terenuri de dimensiuni mari, standard, ce aduceau în zonă cam 2.500 de fotbaliști, în fiecare duminică dimineața! Era pământ pentru toate disciolinele, așa că acolo au apărut zonele de cricket ori arenele de rugby. ”O priveliște minunată, sport peste tot”, continuă fostul jucător. ”Pe atunci, echipele erau alcătuite din londonezi, dar și din imigranții italieni ori irlandezi”. Astăzi sunt trei echipe din Ucraina, una din Bulgaria, ghanezi, plus băieții din Rio – ”Brazilian Boys”. ”Aproape fiecare pub din Londra avea echipă de fotbal la Hackney. Îmi aduc perfect aminte că cei de la Coach & Horses din Clerkenwell au venit cu Bedford Jezzard, care a jucat aici, la noi”. Jezzard avea să adune 306 partide la Fulham, marcând un gol la fiecare două jocuri, adunând și două prezențe în naționala mare a Angliei. ”A, și sponsorizarea a început tot aici, pentru că puburile dădeau bani pentru transport, pentru cumpărarea de echipament Curând, orgoliile au devenit mari, fiecare voia să câștige!”.

Dom’ președinte nu e bucuros non-stop. Când vorbește despre schimbări, se încruntă. ”Poza aceea, de pe internet, e adevărată, erau 111 terenuri mari, atunci”. Apoi, treptat, zona s-a redus. În 1990 mai rămăseseră doar 106. În 2017, 88 de dimensiuni normale. Plus 14 pentru juniori, ceva mai mici. ”Am pierdut 12 suprafețe la jocurile Olimpice din 2012. Seb Coe (n.a. – Sebastian Coe, marele atlet) a fost drapelul lor, nimeni nu-l putea refuza nimeni, nu? Au cerut parcări pentru Jocuri, nouă ni s-a luat pământul, s-a betonat tot. Am protestat îndelung la Guvern, la consilii, la oricine, dar FA a închis ochii și asta a fost!