Blog de Casă: Necuceritorii Everestului

An de an, pe 29 mai, iubitorii alpinismului, dar nu numai ei, aniversează cucerirea Everestului. În 1953, Sir Edmund Hillary, din Noua Zeelandă, și șerpașul Tenzing Norgay reușeau să culce la pământ cei 8.848 de metri, veste ce făcea, imediat, înconjurul lumii. 

Firesc, apare intrebarea: înaintea lor, au mai existat expediții de cuceriere? Și dacă da, cum s-au sfârșit ele? Încercăm să facem puțină... lumină.

1921 este anul primei expediții organizate. Se formase un comitet, cel al ”Muntelui Everest”, iar colonelul Charles Howard-Bury a fost însărcinat să conducă operațiunea. Faimosul George Mallory e cooptat, s-a plecat mai întâi cu scopul de a colecta informații și de a desena hărți ”oficiale”, inexistente până în acel moment. S-a decis încercarea escaladării vîrfului pe aripile de nord și de est. ”Urcăm fără hărți”, avea să-i scrie Mallory soției. După cinci luni de ședere, pe 23 septembrie, trei alpiniști au reușit să atingă North Col, la 7.020 metri, fiind nevoiți să coboare, apoi, din cauza vântului puternic.

Generalul Charles Granville Bruce, conducător, și Locotenent-colonelul Edward Lise Strutt (n.a. – care va fi premiat de către Baronul Pierre de Coubertin în deschiderea primelor Jocuri Olimpice de Iarnă, Chamonix, Mont Blanc, 1924) sunt liderii primei expediții ce are ca scop declarat cucerirea Vârfului Everest, în 1922. Pe 22 mai, se ating 8.170 m., primii oameni care trec de înălțimea de 8.000 de metri. O zi mai târziu, George Finch și Geoffrey Bruce ajung la 8.320 m., utilizând, pentru prima oară, oxigen suplimentar. Cel mai înalt punct atins, vreodată, de om pe Pământ. 

Doi ani mai târziu, Mallory este promovat liderul cățărătorilor, grație experienței pe care o are. E 2 iunie, el, dimpreună cu Bruce pleacă din North Col spre ascensiunea finală, dar trebuie să abandoneze din cauza condițiilor meteo. Pe 4 iunie 1924, pe o vreme perfectă, fără oxigen suplimentar, Norton și Somervell ajung la 8.534 m. Primul nu cedează, urcă până la 8.573 m.

Pe 8 iunie, Mallory și Irvine pornesc din nou, bazându-se și pe buteliile de oxigen modificate de ultimul. Sunt văzuți, pentru ultima oară, la ora locală 12.50 PM, ”Sus, pe creastă, la baza piramidei finale”. Ultima dată când se știe de ei. Au ajuns au ba pe vârf? Apar legendele. În 1979, cățărătorul chinez Wang Hongbao își anunță partenerii de expediție că un alpinist japonez, care trecuse pe acolo în 1975, îi spusese că văzuse corpul ”unui englez decedat” la 8.100 metri, imediat sub locul unde, în 1933, fusese descoperit pioletul lui Irvine. Din păcate, chinezul nu poate da mai multe detalii, fiind înghițit de o avalanșă, o zi mai târziu.

Finalmente, corpul lui Mallory avea să fie descoperit în 1999, de către Conrad Anker. 

În 1933, Hugh Ruttledge conduce o expediție organizată ca la carte, dar vremea nu ține cu ei. Cară multe butelii de oxigen suplimentar, dar acestea nu sunt folosite, pentru că există discuții dacă este benefic sau nu. E momentul în care Lucy, Lady Houston, o miliardară britanică excentrică, formează o escadrilă de avioane ce survolează Everestul, cu scopul de trage poze cât mai clare.

În 1934, Maurice Wilson, alt bogătaș englez ce nu are toate țiglele pe casă, zboară ilegal și ajunge în Tibet. Nu e nici cățărător, nu are nici echipamentul adecvat, doar vrea să intre în istorie, deși nici el nu știe cum. Pare că a ajuns la 7.000 m., corpul său fiind găsit un an mai târziu.

Încercările din 1935 și 1936 rămân fără un succes major. În 1938, britanicul Bill Tilman atacă North Col prin vest. Reușește. Atinge 8.290 m. fără oxigen suplimentar, pare că poate mai mult, dar se îmbolnăvește și e nevoit să abandoneze. Cel de-Al Doilea Război Mondial pune stăpânire pe lume și, vreme de aproape 10 ani, nimănui nu-i mai stă mintea la Everest și la a sa cucerite.

În martie 1947, canadianul Earl Denman reia atacurile. Se bazează pe șerpașul Tenzing Norgay, omul care vca scrie istorie. Inginerul intră ilegal în Tibet, pornește ascensiunea, dar cei patru membri ai expediției se opresc la 6.700 de metri. Trei ani mai târziu, Nepalul deschide granițele sale pentru străini, dar ascensiunile prin vest sunt interzise aproape imediat, după ce China preia controlul Tibetului.

În 1951 apare numele lui Edmund Hillary, parte dintr-o expediție britanică coordonată de Shipton. Se încearcă găsirea unei noi rute, prin sud. Hillary crede că se poate merge pe Lhotse (8.516 m.), apoi pe șaua ce face legătura cu Everestul. O lună de încercări în van. ”Trebuie să ne recunoaștem învinși!”, scrisese Murray. Imediat după, danezul Klaus Becker-Larsen, alături de doi șerpași, atacă vărful, dar fără succes. Rămâne, totuși, primul european ce cucerește Nangpa La, 5.716 m.