Blog de Casă: S-a stins ultima medalie albă: boberul de la Grenoble, Nicolae Neagoe
România are o singură urcare pe podium la Jocurile Olimpice de Iarnă, ”bronzul” din 1968
Cătălin Oprișan
N-a fost, de mic, cu bobul. Se apucase de lupte, la Clubul ”Carpați”, din Sinaia, apoi o cotise spre fotbal. Asta până la 20 de ani, când a schimbat macazul. Prietenul său, Ioan Panțuru, l-a întrebat dacă nu vrea să meargă la Clubul ”Schi – Bob”. Părea ciudat: Panțuru era goalkeeper, titular la echipa mare, el evolua la juniori, în linia de apărare, dar urma s-o cotească spre sporturile de iarnă?. ”La lupte suntem buni, nu zic nu, ne descurcăm și pe gazon, însă, crede-mă, la bob vom fi cei mai tari!”, a auzit!
Ce putea să zică? Nelu Panțuru fusese la Innsbruck, în 1964, la Jocurile Olimpice, echipă cu Gheorghe Maftei, cu care câștigase Cupa Mondială la Tineret, așa că avea încredere în om. Au ajuns la Grenoble, patru ani mai târziu. Întrecerile de bob s-au desfășurat la Alpe d’Huez, unde ninsese fix ca-n basme. Meteorologii nici nu mai știua ce să creadă: acum, ninsoare, în câteva ore, un val de căldură. Pare greu de înțeles, dar unele probe aveau să se desfășoare cu noaptea în cap, între 05.30 și 07.00. Panțuru și Neagoe au răcit, pentru că diferențele de temperatură erau mari, dar, și așa, au suit în bob.
JO de iarnă din 1968 s-au desfășurat într-un peisaj de basm, dar capricios ca temperatură
Puțină pauză. Cum se ajunsese acolo? Ceaușescu avea mai mare grijă pentru sporturile de iarnă, dar fiind faptul că aveam zăpadă o jumătate de an? Nu, Neagoe avea să fie sincer, peste decenii. ”Nu eram niște privilegiați, dar nici alte țări nu aveau condiții mai bune. Pe vremea noastră, erau doar câteva piste artificiale în întreaga lume. Nemții și elvețienii se lăudau cu cele mai bune. Aici apărea diferența: noi făceam 60-70 de coborâri pe sezon, ei, 600-700, de zece ori mai mult”. Mai era ceva. Aproape toate competițiile cu ștaif aveau loc acolo. Adică sportivii ”locali”cunoșteau tot, românii veneau și, până ”inspectau”, se termina concursul!!!
În 1966, cu doi ani înainte de Grenoble, Neagoe e campion național. Da, prietenul său avusese dreptate! Merge la Igls, în Austria, anul următor și, la bob patru persoane – alături de Panțuru, Hristovici și Maftei – cuceresc titlul european. Se urcă alături de Nelu la două persoane, și termină pe locul secund.
”Pe vremea aceea nu era prea indicat să vorbeștii mult cu sportivii din Occident. Dar nu pot să nu-mi aduc aminte de prieteniile legate cu italianul Eugenio Monti, medlaiat cu aur la Grenoble, ori de cea cu vest-germanul Horst Floth, locul secund”.
Nicolae Neagoe
Apoi vine 1968. Concursul e dur. Termină pe treapta a treia a podiumului, ceea ce va avea să rămână, până astăzi, unica noastră medalie la o ediție de Jocuri Olimpice de Iarnă. ”De fapt, este o medalie de argint suflată cu bronz, pentru că, după patru manșe, am fost la egalitate și a fost nevoie de trei zile pentru a se găsi modalitatea de departajare”, avea să-și amintească Nicolae Neagoe. Nu s-a mai băgat, apoi, la JO. Panțuru, da, încă vreo două ediții find port drapel.
Puțini își mai aduc aminte de isprava sportivilor noștri de la Grenoble, de acum mulți, mulți ani…
Nelu s-a stins în 2016, la Ploiești. Cu probleme de sănătate, Neagoe s-a retras la Brebu, într-o casă simplă. I s-a amputat o parte din picior, trăia într-un scaun cu rotile. Puțină lume își mai aducea aminte de el, și mai puțină îl vizita. Uneori, tinerii sportivi din Brebu mai treceau pe la el. Dar era trist, tot mai trist.
Nicolae Neagoe, supraviețuitorul singurei medalii albe, a plecat, și el, pe final de aprilie 2023. Avea 81 de ani…